„Dacă o persoană poate învăța să facă ceva, atunci oricine poate.”

Fiecare dintre noi trece cel puțin o dată în viață printr-un moment în care simte că nimic din ceea ce face nu îi aduce mulțumire, că alegerile pe care le-a luat sunt profund neinspirate, iar planurile de viitor sunt incerte. Cădem într-o stare lipsită de speranță, în care ne amăgim tot mai mult și simțim că avem nevoie de ajutor, însă nu-l cerem nimănui. Ne uităm în jurul nostru și vedem fericire și mulțumire pe chipul altor oameni în timp ce în sufletul nostru e dezordine și ceață. În acele momente suntem aproape convinși că suntem singurii care suferim și nu am reușit să ne găsim sensul vieții, iar toți ceilalți au reușit.

Poate majoritatea dintre noi s-au regăsit într-o măsură mai mică sau mai mare în descrierea de sus. În acele momente este important să ne găsim noi înșiși puterea de a ne ridica sau dacă nu o găsim, este esențial să cerem ajutor. Nu numai că este important să trecem peste acel moment, ci la fel de important este că această criză să nu producă consecințe negative pe viitor.  Dacă s-a întâmplat să treci prin această cumpănă cel puțin o dată până acum, rândurile care urmează îți pot fi de un real folos.

În domeniul dezvoltării personale se aude tot mai des de  tehnicile NLP . NLP provine de la  Neuro-Linguistic Programming și se referă la un set de strategii și tehnici prin care putem să înțelegem mai bine modul în care percepem lucrurile și felul în care funcționează mintea umană. Programarea Neuro-Lingvistică se folosește de trei elemente esențiale: programarea, sistemul nervos și lingvistică. Prin programare înțelegem faptul că fiecare acțiune a omului este programată de experiențe anterioare și că omul are capacitatea de a-și controla acțiunile prin diferite tipuri de programări. Sistemul nervos este motorul schimbărilor și este locul unde este așezat întregul ansamblu de percepții. Dacă deținem control asupra minții noastre, orice este posibil. În aceeași măsură, comunicarea este indispensabilă în viață noastră iar fără aceasta interacțiunile cu cei din jur ar fi imposibile.

Așadar, dacă ai trecut prin acea stare descrisă mai sus  înseamnă că ai nevoie de o schimbare pentru ca experiența neplăcută să nu se repete. Dacă îți dorești această schimbare, dar nu știi ce mijoace să folosești, află cât de utile sunt aceste tehnici NLP. Unul dintre principiile NLP spune: „Dacă o persoană poate învăța să facă ceva, atunci oricine poate.”. Tehnicile NLP ne ajută să conștientizăm foarte bine abilitățile noastre și să credem cu tărie în acel „POT”.

Principiul valorifica faptul că orice persoană care acordă la fel de mult timp pentru învățarea unui lucru la fel ca o altă persoană care deja l-a învățat poate să atingă succesul dorit, cu excepția limitelor biologice sau a celor legate de contextul situației. Acest proces se numește modelare și are loc prin descoperirea structurii subiective a acelei persoane.

Aceste tehnici pot fi extrem de utile atunci când vine vorba de satisfacția unui angajat. O persoană situată pe o anumită funcție poate să treacă prin momente în care simte că munca depusă nu îi aduce suficientă mulțumire și simte nevoia de o schimbare. Însă unele persoane au nevoie de suport pentru ca schimbarea să aibă loc. Au nevoie să conștientizeze faptul că abilitățile sale sunt mai puternice decât crede, că este capabil să învețe orice atâta timp cât dedică timp pentru învățarea acelui lucru. Tehnicile NLP te ajută să învingi frica de nou, frica de schimbare, te ajută să câștigi extraordinar de multă încredere în capacitățile tale și să fii conștient că succesul sau eșecul schimbării nu depinde de alți factori, decât de tine. Dacă persoana de lângă tine a putut, și tu poți. Rezultatele tehnicilor NLP apar în timp și sunt din ce în ce mai folosite atunci când vine vorba de orientarea profesională a angajaților.

Ești curios cum se aplică în cazul tău aceste tehnici NLP? Află mai multe despre serviciile de orientare profesională și contactează-ne!

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Comment: